Ce le datorăm copiilor noştri?

În zilele noastre, din ce în ce mai implicaţi în carieră, părinţii petrec ore în şir la job, în detrimentul familiei şi copiilor lor; bunicii lucrează deoarece pensiile sunt insuficiente pentru un trai decent; şcoala este depăşită şi din motive pe care nu le discut aici, a renunţat să mai facă educaţie. Realitatea dură este aceea că nimeni nu pare să mai aibă timp şi disponibilitate pentru a oferi copiilor un contact uman de calitate. Mă refer la acea apropiere plină de dragoste, tandreţe, ocrotire şi înţelegere care îl securizează şi îl învaţă pe cel mic să caute, să cultive şi să preţuiască contactul cu semenii săi.

ce-le-datoram-copiilor5

E drept, pentru cei cu bani, există alternative: bone instruite, after school, clase speciale cu o bogata ofertă educaţională. Însă accesul copiilor la aceste alternative educaţionale este limitat şi oricum, aceste variante nu au în vedere dezvoltarea emoţională a copilului ci doar pe cea cognitivă. Oricât de instruiţi şi bine intenţionaţi ar fi educatorii de împrumut, ei nu vor putea înlocui niciodată vocea mângâietoare a mamei, încurajările tatălui, zâmbetul complice al fratelui mai mare, sau cel admirator al surorii mezine, poveştile bunicului şi poveţele bunicii. După cum nicio tabletă sau alt device de ultimă generaţie nu poate înlocui un prieten de joacă însufleţit. Da, copiii zilelor noastre învaţă de mici să mânuiască telecomanda, tableta şi telefonul mobil, dar sunt deficitari în relaţionare umană. De ce? Pentru că nimeni nu a avut cu adevărat timp şi disponibilitate să îi înveţe. Ajunşi în colectivitate, copii se descurcă cum pot. Educatorii din grădiniţe sunt primii care se confruntă cu clase de copii din ce în ce mai dificili. Începe un “lanţ al slabiciunilor”, educatorii blamează părinţii, mai târziu învăţătorii dau vina pe educatori, profesorii din ciclul primar pe învăţători şi lanţul continuă cu profesorii din colegii şi în unele cazuri cu cei din universităţi.

ce-le-datoram-copiilor

Toate aceste săgeţi otrăvite sunt aruncate peste capul copiilor în cauză, transformaţi în obiecte indezirabile şi pasaţi ca o castană fierbinte de la unul la altul, fără ca cineva să încerce măcar să caute cauza sau soluţia problemei. Exceptând cauzele congenitale, inabilitatea de autoreglare emoţională şi de a controla comportamentul agresiv şi impulsiv îşi au originile în neglijarea copilului şi/sau abuzul emoţional susţinut, putând duce la dificultăţi de socializare şi chiar la boli psihiatrice, cu consecinţe şi costuri pe termen lung atât pentru individ cât şi pentru societate.

Există studii statistice şi cercetări făcute în diverse ţări printre care şi SUA (încă din 2003 şi 2005) în care educatorii raportează că 20% dintre copiii care intră la grădiniţă nu au abilităţile sociale şi emoţionale necesare pentru şcoală, au un comportament agresiv, hiperactiv sau delincvent. Se raportează de asemenea un risc crescut pentru probleme socio-emoţionale, de comportament sau învăţare la copiii care cresc în sărăcie. Abilităţile psiho-sociale deficitare constituie un handicap deseori insurmontabil pentru copii, chiar din primii ani de şcoală. Ultimele descoperiri în neuroştiinţă au concluzionat că procesele emoţionale influenţează capacitatea de învăţare, atenţia, memoria, luarea deciziilor şi funcţionarea socială. Este adevărat că, potrivit cercetărilor psiho-sociologice efectuate, abilităţile psiho-sociale pot fi educate indiferent de vârstă – inteligenţa emoţională despre care se vorbeşte tot mai des poate fi învăţată şi perfecţionată de-a lungul vieţii individului. Mai mult decât atât, odată cu deprinderea tehnicilor de reglare emoţională poate creşte semnificativ capacitatea de atenţie, de memorare, de înţelegere, judecată, creativitate şi îndeplinirea sarcinilor atât la adulţi cât şi la copii, ceea ce duce în final la creşterea calităţii vieţii atât în plan individual cât şi social.ce-le-datoram-copiilor3

Putem educa indivizii din punct de vedere emoţional, formând, sau îmbunătâţind abilităţile psiho-sociale existente. Unele grădiniţe au inclus deja în programa lor asemenea iniţiative. Cu toate acestea, actualii şi viitorii părinţi trebuie să înţeleagă că cel mai important lucru pentru un copil este timpul petrecut împreună cu părinţii lui. Plimbări prin parc, pe la muzee, teatre, plimbări cu bicicleta prin pădure, orice joc jucat împreună cu membrii familiei, poveştile spuse pe genunchi – sunt doar câteva dintre variantele de contact uman şi de calitate ce pot şi trebuie să existe în viaţa copilului pentru ca el să crească echilibrat şi sănătos gata să-şi pună în valoare întregul său potenţial. Soluţia este la îndemâna oricui şi este miraculoasă când vine vorba de efecte şi consecinţe pozitive. Prin urmare, dragi părinţi, investiţi în viitorul copiilor voştri acordându-le timpul, atenţia şi dragostea de care au nevoie pentru a deveni adulţi sănătoşi competenţi şi fericiţi, aşa cum vă doriţi. Ei au dreptul, iar noi, părinţii, le datorăm asta.

ce-le-datoram-copiilor4

Autor: Specialist Centrul Confident – psiholog, consilier dezvoltare personala Roxana Mihailescu

 

 

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *