Copiii și puterea vindecătoare a poveştilor

  1. relatia-parinte-copil-sfaturi-comunicare-eficienta

A fost o dată ca niciodată un băieţel tare vioi şi isteţ căruia îi plăceau poveştile. Părinţii lui îi citeau în fiecare seară una sau mai multe. Într-o bună zi, copilului i s-a citit “Povestea mâinii tăiate”, de atunci nu a mai vrut nicio altă poveste în afară de aceea. Deşi se mirau de această alegere şi de faptul că părea să îndrăgească tot mai mult povestea pe măsură ce i se recitea, părinţii îi satisfăceau dorinţa. Pentru o bună bucată de timp, “Povestea mâinii tăiate“ a fost parte a ritualului lor din fiecare seară.

În timpul zilei puştiul îşi petrecea timpul ca orice alt copil de vârsta lui: mergea la grădiniţă, în parc, se juca cu prietenii. Îi plăcea să se afle în centrul lucrurilor şi în mijlocul oamenilor. Era prietenos, curios, dornic să afle să înveţe şi să ştie cât mai multe lucruri. De aceea îi plăcuse să meargă la grădiniţă şi abia aştepta să meargă la şcoală. Însă de ceva vreme devenise agitat, din cale afară de neastâmpărat şi parcă nu mai aştepta cu atâta nerăbdare dimineţile. Părinţii lui observaseră schimbarea, dar o puseseră pe seama transformărilor prin care trec copiii de vârsta lui, şi, cum era, în general un copil cuminte şi bun, nu îşi făceau probleme în această privinţă. Deşi îl iubeau foarte tare şi se străduiau să îi facă viaţa cât mai frumoasă, ei nu au înţeles atunci că băieţelul trecea printr-o perioadă grea.

Aflase de curând lucruri care mai întâi l-au uimit, apoi, l-au făcut să se simtă ruşinat şi în cele din urmă revoltat. La grădiniţă, doamna educatoarea observase că atunci când scrie sau desenează foloseşte mâna stângă şi îi explicase că e greşit aşa. Copilul a fost mai întâi uimit să afle că unii oameni folosesc mâna dreaptă mai mult, iar alţii stânga. Şi mai uimit a fost când i s-a spus că e musai să o foloseşti pe dreapta. Măinile sunt la fel. Cum poate fi una bună şi alta rea? Acasă, părinţii îl lăsau să scrie cu stânga, însă la grădiniţă “doamna” nici nu vroia să audă de aşa ceva. El se străduia să o mulţumească, vroia să fie lăudat ca toţi ceilalţi copii, numai că îi era tare greu. Ceva în el se împotrivea şi se revolta. Efortul îl obosea, se simţea agitat şi nervos, iar comportamentul lui îi aducea alte critici. Băieţelul era prea mic pentru a şti ce să facă. El credea că oamenii mari au întotdeauna dreptate, chiar dacă uneori simţea că nu este chiar aşa. Şi pe când se străduia el să iasă din impas, a dat peste “Povestea mâinii tăiate”, pe care a îndrăgit-o de la prima citire. Îl făcea să se simtă bine şi de aceea a devenit povestea lui preferată.

Nu-i păsa că tati şi mami nu prea înţelegeau, ba chiar glumeau pe seama lui. Îi plăcea şi pace! Zilele treceau. În cele din urmă, copilul a învăţat să scrie, să citească şi curând a uitat de chinul primelor încercări. Obsesia pentru povestea preferată a dispărut şi ea. Acum citea singur poveştile şi se bucura de fiecare în parte, dar nu a mai revenit niciodată la “Povestea mâinii tăiate”. Era vindecat. Se vindecase cu o poveste.

Lumea copiilor este magică, ei gândesc în imagini şi de aceea basmul, care se adresează imaginaţiei şi intuiţiei, este perfect pe înţelesul lor. Niciun copil nu va întreba cum de vorbeşte peştişorul, sau cum de poate să îndeplinească orice dorinţă. Vor întreba în schimb de ce bate vântul sau de ce răsare soarele şi cu cât vă veţi strădui să le explicaţi mai bine, cu atât “de ce-urile” se vor înmulţi. Basmul ne spune de ce – decoperă înţelesurile ascunse şi nu se sinchiseşte de cum anume. Basmul este iniţiatic, el le arată copiilor cum pot face faţă vieţii, prin imaginaţie şi creativitate. În basme, copii ies întotdeuna învingători, ei găsesc mereu o cale de ieşire din impas, iar finalul este întotdeauna fericit. De aceea este foarte important să le citim copiilor poveşti. Ele îi pregătesc pentru viaţă, arătându-le cum orice problemă are o soluţie care duce spre un final pozitiv. Ca şi băieţelul din povestea de mai sus, uneori copii au câte o poveste preferată şi nu mai vor să asculte o alta, o vor doar pe aceea, iar şi iar, pentru că ea le vorbeşte despre problema pe care o au atunci şi îşi vor schimba preferinţa abia după ce vor depăşi momentul respectiv din evoluţia lor.

Tuturor ne plac poveştile. Mari şi mici, le ascultăm întotdeauna cu plăcere. Vârsta poveştilor nu trece niciodată, este mereu cu noi. Suntem purtători de poveşti. În fond, viaţa fiecăruia dintre noi este o poveste.

Autor: Specialist Centrul Confident – psiholog, consilier dezvoltare personala Roxana Mihailescu

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *