Corpul ne vorbeşte: SUPRAPONDERABILITATEA

Am cunoscut o mamă, care simţindu-se vinovată pentru faptul că nu petrecea destul timp împreună cu copilul ei, obişnuia să-i cumpere multe dulciuri; acel copil, este acum un adult supraponderal.

Mulţi dintre noi, în copilărie, erau  împăcaţi cu o bombonică atunci când plângeau şi – sau, folosesc acelaşi „remediu” cu copiii lor. Limba română exprimă foarte plastic aceasta prin “a duce cu zăhărelul”. Uneori ca adulţi, ne ducem singuri cu zăhărelul înlocuind prin dulciuri, lipsa de dulceaţă din viaţa noastră.

Cauzele pentru care, ne îngrăşăm, sunt câteodată, de natură psihică. Efectele în plan fizic – corporal ale unor cauze psihice, se numesc somatizări. O somatizare, reprezintă modul în care corpul „dă glas” unor emoţii reprimate şi neexprimate.   Corpul vorbeşte ceea ce limba tace.

“Psihosomatica, este o ramură a medicinei care studiază originea psihică a unor boli şi folosirea mijloacelor psihologice în tratarea acestora” (dexonline.ro). La baza ei stă concepţia, că orice boală are un multiplu aspect, fiind atât o tulburare fizică (somatică) cât şi o suferinţă sufletească (psihică), iar bolnavul trebuie privit ca o unitate suflet-trup. Această abordare holistă, consideră semnele clinice, ca fiind o reacţie a personalităţii, la acţiunea factorilor traumatizanţi din mediu.

Bulimia este privită ca simptom nevrotic, ce indică o situaţie psihotraumatizantă trăită şi interiorizată de bolnav (în strânsă legătură cu situaţia familială sau a cuplului conjugal), considerată ca fiind expresia pulsiunilor sexuale nesatisfăcute, a situaţiilor frustrante, sau încercării de rezolvare a unor situaţii complicate.

Tesutul adipos este prezent pe toata suprafata corpului. El are o funcţie de  izolare prin reducerea pierderii de căldură la nivelul pielii, constituie o rezervă importantă de energie, susţine şi protejează diferitele organe, înmagazinează trigliceride, grăsimi neutre. Deci prin intermediul ţesutului adipos, obţinem: izolare, căldură, susţinere, energie, protecţie şi înmagazinare.

Să presupunem acum că trecem prin următoarele situaţii de viaţă:

– graniţele noastre sunt sau au fost dramatic încălcate de cei din jur – vrem să ne izolăm;

– suntem agresaţi, răniţi, sau ne simţim ameninţaţi – avem nevoie de protecţie;

– suntem singuri şi ne simţim neiubiţi –  ne dorim căldura umană;

– suntem nesiguri pe noi sau ne simţim în nesiguranţă – avem nevoie de siguranţa;

– suntem epuizaţi, obosiţi şi lipsiţi de resurse – am vrea să avem mai multă energie;

– banii nu ne ajung şi ne temem că vom rămâne fără resurse financiare – am vrea să avem un depozit de siguranţă.

Ori de căte ori simţim aceste nevoi, dar nu găsim o cale adecvată pentru a ni le satisface, suntem într-un dezechilibru. Între cele două părţi: corpul fizic şi psihic, există o permanentă comunicare  în ambele sensuri, cu scopul de a asigura echilibrul întregului numit om. Prin intermediul acestui mecanism de echilibrare, o nevoie pentru care nu găsim soluţii adecvate la nivel psihic, va fi echilibrată în plan fizic-corporal. Dacă ne gândim la situaţiile enumerate anterior, ca fiind fără soluţie de moment şi cauze ale unui dezechilibru, corpul fizic le va compensa prin creşterea ţesutului adipos, răspunzând “metaforic” nevoii noastre de: izolare, protecţie, căldură, siguranţă, energie şi înmagazinare.

Aceasta nu înseamnă că, ne vom îngrăsa ori de căte ori ne simţim singuri sau obosiţi. Este vorba doar de acele emoţii, care prin intensitate sau prin trăiri repetate, ne provoacă o stare de dezechilibru, resimţită ca un incomfort prelungit şi / sau pronunţat.

            Un alt punct de vedere asupra cauzelor psihologice ale excesului de greutate, ni-l dă teoria psihanalitică. Din punct de vedere psihanalitic, sexualitatea omului se dezvoltă parcurgând mai multe stadii, de la sexualitatea infantilă până la stadiul sexualităţii adulte. Primul dintre acestea, este stadiu oral, situat între 0 şi 18 luni, stadiu în care plăcerea este legată de funcţia fiziologică de hrănire şi se obţine prin supt, înghiţit, mestecat şi muşcat. Copiii intens satisfăcuţi în acest stadiu, pot face o fixaţie orală, ceea ce înseamnă că la vârsta adultă, vor apela la aceleaşi maniere de detensionare şi obţinere a plăcerii, caracteristice stadiului oral. Despre astfel de persoane, spunem că au  o personalitate pasiv-orală,caracterizată printre altele de un  apetit exagerat. Dacă un copil plânge pentru că a fost lăsat prea mult singur, sau s-a speriat de un zgomot, o persoană, sau pentru că îl doare ceva, îi e prea cald, prea frig, este ud, murdar sau îl strâng hăinuţele – iar mama, pentru a-l linişti, îi dă să sugă – învăţă acest mecanism şi ulterior îşi va satisface varii nevoi pe seama mâncării. Ori de căte ori va trăi emoţii negative destabilizatoare, fie ele de frică, supărare, teamă, singurătate, el va apela la mâncare ca şi mijloc de detensionare.

O altă opinie, este cea a Louisei Hay, autoarea unei cărţi de dezvoltare personală de mare succes pe tema autovindecării: „Cum să-ţi vindeci viaţa”. Ea consideră că, excesul ponderal, este expresia nevoii de protecţie a individului faţă de răni sufleteşti, sarcasme, critici, abuzuri verbale, fizice, sexuale.

Lise Bourbeau, fondatoarea unei şcoli de dezvoltare personală în Quebec, precizează chiar „rana sufletească” corespunzătoare. Este vorba despre umilire „una dintre cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine”. Autoarea, asociază fiecăreia dintre cele cinci răni (printre care umilirea, respingerea, abandonul) un comportament, pe care îl numeşte „mască” şi o anumită constituţie corporală. Rana de umilire, se asociază cu un corp gras şi un comportament masochist. Această „rană” apare la vârste mici, între unu şi trei ani, de regulă în relaţia cu mama. Copilul trăieşte un sentiment de umilire, atunci când crede că a făcut, a gândit, sau şi-a exprimat o dorinţă care i-a dezgustat pe părinţii săi. Să spunem că un copilaş, nu reuşeşte să folosească la timp oliţa şi mama îi face morală şi îşi exprimă dezaprobarea. Copilul capătă credinţa că este murdar şi  nedemn de părinţii săi, că este „un purcel” şi poate păstra această convingere pentru tot restul vieţii.

Ca adult, din dorinţa de a ţine lucrurile sub control, în mod paradoxal, el îşi va provoca singur suferinţă – înainte ca alţii să o poată face. Va avea un comportament de tip masochist, căutând în mod conştient să atragă oameni şi situaţii în care să se simtă umilit. Astfel de persoane se îngraşă, se desconsideră, se acuză şi au tendinţa de a se ascunde, pentru că se simt ruşinate de propriul corp. Ele se caracterizează printr-un corp gras, cu un aspect moale şi flasc, ce pare copleşit de greutăţi la propriu şi la figurat. De altfel, obişnuiesc să îşi asume mai multe responsabilităţi şi sarcini decât pot duce.

Şi alte emoţiile negative,  trăite puternic sau în mod repetat şi neexprimate, duc la îngrăşare.

Frica îngraşă deoarece  corpul exprimă astfel dorinţa individului de a părea puternic, de a se putea apăra. Am cunoscut un bărbat care în copilărie şi adolescenţă fusese victima abuzurilor repetate ale unui tată violent. Una dintre credinţele sale era aceea că:  un bărbat adevărat trebuie să fie “blindat”, adică puternic. El este supraponderal şi arată ca şi cum ar purta în permanenţă un blindaj.

Acum ceva timp, am vizitat un centru de reabilitare cu regim permanent, pentru persoane adulte cu handicap psihic. Am fost oarecum intrigată să constat, că mai toate angajatele centrului erau supraponderale; până în momentul în care le-am privit ochii. Acolo se citea frica. Nu este deloc comod să lucrezi zi de zi cu persoane potenţial agresive. În cazul acestor doamne, îngrăşarea a fost modul în care, corpul lor s-a adaptat la frica zilnică, ajutându-le să pară mari, impresionante, greu de pus la pământ.

Ruşinea este un motiv la fel de bun ca şi frica, pentru a ne îngrăşa. Multe dintre victimele violurilor, se autoculpabilizează şi se simt ruşinate datorită traumei suferite – ele se îngraşă din dorinţa inconştientă de a acoperi ruşinea, de a se ascunde, sau de a pune distanţă între ele şi ceilalţi – pentru a nu mai fi rănite.

O doamnă care a reuşit să slăbească, după ce fusese supraponderală mai mult de 10 ani, a ajuns la concluzia că s-a îngrăşat, atunci când în relaţia cu şefii ei ierarhici, existau neînţelegeri şi tensiuni, iar ea se simţea insignifiantă. Ca şi cum corpul ei ar fi vrut să spună: „nu poţi trece peste mine, trebuie să mă vezi şi să ţii cont!”.

Câteodată, motivele pentru care ne îngrăşăm sunt adânc ascunse în inconştientul nostru. Este vorba de ceea ce psihanaliştii numesc conflicte – dorinţe care vin în contradicţie cu valorile morale ale societăţii. Un astfel de caz, este menţionat de psihiatrul american Irwin Yalom. Una dintre pacientele sale, o supraponderală aflată de mult timp în psihoterapie, făcea crize de bulimie în care devora tot ce îi pica în mână, mâncând până ce i se făcea rău. Crizele durau câteva zile, timp în care nu avea altă activitate în afara acestui mâncat compulsiv. Printr-o conjunctură norocoasă, psihologul ei a surprins-o în timpul unei crize şi a constatat că femeia avea o pernă legată în jurul mijlocului, care o făcea să arate ca şi cum ar fi fost gravidă. Şi-a dat seama atunci, că bulimia exprimă dorinţa de a fi gravidă – cu burta mare. Psihologul a fost surprins de acestă descoperire, deoarece în cadrul terapiei, clienta nu vorbise niciodată despre o asemenea dorinţă. După ce criza a trecut, terapeutul a explorat acest lucru  împreună cu clienta sa, descoperind dorinţa inacceptabilă şi din acest motiv generatoare de conflict inconştient: aceea de a avea un copil cu tatăl ei. O dată ce acest lucru a ieşit la iveală, pacienta s-a vindecat.

Acesta este bineînţeles un caz deosebit, pe care l-am menţionat doar pentru a sublinia, diversitatea motivelor, care pot duce la acumularea kilogramelor. Din cauza acestei diversităţi, ne este greu să găsim singuri, cheia de decriptare a mesajului, pe care corpul nostru ni-l transmite.

Dacă aveţi probleme cu menţinerea greutăţii corporale potrivite  vârstei şi înălţimii este bine să apelaţi la nutriţionist – pentru o dietă adecvată.

Totdodată, consilierea psihologică vă poate ajuta să vă descoperiţi motivaţia, să vă cultivaţi şi întăriţi voinţa necesară pentru urmarea dietei şi  nu în ultimul rând, să descoperiţi cauzele psihologice ale excesului de greutate şi să le eliminaţi.

Autor: Specialist Centrul Confident – psiholog, consilier dezvoltare personala Roxana Mihailescu

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *